Blog

  • 29186264 2079092502370451 6440696862176444416 n
     
     
     

    Aici s-a născut Brassai, geniul fotografiei şi „ochiul Parisului” din anii 1930
    Autor: Adina CHIRVASĂ  Publicat la 14 martie 2018

    Placă omagială pentru celebrul artist născut la Braşov, pe clădirea Corpului T al Universităţii

    În urmă cu 101 ani îşi încheia studiile liceale la Braşov. A continuat apoi la Budapesta şi în Berlin şi s-a stabilit mai apoi în Franţa, la Paris, unde a devenit un apropiat al boemei pariziene şi mai mult, prin fotografiile sale, care au imortalizat Parisul noaptea, a devenit „ochiul Parisului” din anii 1930. Este vorba despre fotograful Brassai, pe numele său real Halasz Gyula, născut în Braşov, dar naturalizat francez. De ieri, corpul T al Universităţii Transilvania poartă o placă omagială, în onoarea fotografului care şi-a luat numele oraşului natal şi pe care l-a făcut cunoscut în Franţa, dar nu numai.
    Dezvelirea plăcii comemorative a fost doar prima parte a evenimentelor comemorative dedicate fotografului în acest an.
    „Gyula Halász este un exemplu a ceea ce a fost Braşovul secole de-a rândul, un bun exemplu pentru toată Europa, în ceea ce priveşte însemnătatea multicularităţii, dar şi promovarea valorilor tuturor etniilor. În cinstea oraşului în care a crescut şi de la care şi-a luat numele de Brassoi, am decis să dezvelim această placă, care le va arăta tuturor trecătorilor, dar şi studenţilor noştri, că aici s-a născut un mare artist de valoare europeană”, a spus prof. univ. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan, rector Universitatea Transilvania.
    Luna martie nu a fost aleasă întâmplător, ea fiind luna francofoniei. „Acest eveniment - omagierea artistului francez originar din Braşov – Brassai, are loc în timpul Lunii Francofoniei şi în mod deosebit cu ocazia sărbătoririi în anul 2018 a Anului European al Patrimoniului Cultural”, a precizat Ion Ciolacu, preşedinte Alianţa Franceză Braşov.
    Omagierea lui Brassai precede Sezonul cultural România-Franţa, care urmează să se deschidă la sfârşitul acestui an şi va dura până la mijlocul anului 2019. „Este un eveniment premergător, este în acelaşi timp o oportunitate pentru Universitatea Transilvania de a demonstra trei lucruri. În primul rând, Universitatea demonstrează că are consolidate parteneriate nu numai cu mediul economic, ci promovează de ani buni şi evenimente culturale, un lucru absolut deosebit. În al doilea rând, este un lucru deosebit de importantă implicarea Universităţii în internaţionalizarea activităţii. Iată: sunt 3 drapele trei ţări europene, reunite la aceeaşi masă, cu ocazia celebrării unui artist născut în Braşov, care şi-a făcut studiile liceale în Braşov, finalizate în 1917, acum 101 ani. În al treilea rând mă bucur din perspectiva celui care pledează pentru ideea că astfel de evenimente culturale, că multilingvismul poate rezolva foarte multe din problemele cu care se confruntă Europa şi nu numai”, a declarat Sorin Câmpeanu, preşedinte Agenţia Universitară a Francofoniei şi preşedinte Consiliul Naţional al Rectorilor.
    La Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania a fost mai apoi un alt moment omagial dedicat lui Brassai, unde a fost prezentat un film în limba franceză şi expuse articole de ziare şi alte documente ce-l au în prim plan pe Brassai.
    Brassai este pseudonimul artistic pe care şi l-a luat Gyula Halasz, de la oraşul natal – Braşov. A fost jurnalist, desenator, pictor, scriitor, fotograf, un artist complet. Deşi format în pictură şi sculptură la Academia de Arte din Budapesta şi mai apoi la Berlin, Brassai a excelat în fotografie. În Franţa a ajuns în 1925, unde a devenit prieten al artiştilor din boema pariziană. A eternizat în opera sa viaţa de noapte a Parisului din anii 1930 şi a fost supranumit de prietenul său, scriitorul Henry Miller, „ochiul Parisului”. Evenimentele omagiale au fost organizate de Alianţa Franceză, Agenţia Consulară a Franţei şi Universitatea Transilvania.

    http://www.bzb.ro/stire/aici-s-a-nascut-brassai-geniul-fotografiei-si-ochiul-parisului-din-anii-1930-a122846

      
  •  
    11
     
    1
     
     
     
    2
     
    3
     
    4
     
     
     
    29136617 2079092482370453 4694832298900586496 n
     
    29133587 2079092709037097 7251396893056434176 n
     
    29186370 2079092642370437 7604063263390695424 n
     
    29177867 2079092522370449 7769807833754763264 n