Am sărbătorit astăzi, Ziua Europei la Brașov, în parteneriat cu Colegiul Național „Johannes Honterus”, în sala festivă și după aceea, în curtea acestuia.
La 18 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, am vorbit despre pace, despre unitate, despre diversitate, despre valorile care ne unesc: solidaritatea, respectul pentru drepturile omului, libertatea și bineînțeles, despre democrație, fără de care celelalte nu ar exista.
Corul de Copii Radio, în formulă restrânsă, ne-a încântat cu un scurt recital.
Corul de Copii Radio este unul dintre cele mai vechi coruri de radiodifuziune din lume iar activitatea sa se întinde, oficial, pe durata a 80 de ani pe mai multe continente. În 2004, cu 3 ani înaintea intrării României în U.E, Corul de Copii Radio a primit titlul de Ambasador Cultural al Uniunii Europene.
Un grup de studenți de la Facultatea de Litere a Universității „Transilvania„ din Brașov a pregătit și prezentat seturi de informații extrem de interesante, grupate pe tematici. Prezentarea acestora a condus, în mod firesc, la un concurs Kahoot cu întrebări privind diferitele informații prezentate anterior de către studenți.
Alte momente muzicale emoționante ne-au fost oferite de Cristian Toma - pian, Sofia Turcu și Sophie Sterner - chitară și voce, toți trei elevi ai Colegiului Național „Johannes Honterus”.
A doua parte a programului a avut loc în curtea Colegiului Național „Johannes Honterus” și a fost prezentată de corul liceului și de ansamblul de dansuri. Am încheiat, după diverse dansuri, cum cum altfel dacă nu cu o „brașoveancă” veselă și ritmată!
Calde mulțumiri și aprecieri pentru contribuția la programul și desfășurarea evenimentului doamnelor profesoare Alexandra PETROI (limba franceză) și Claudia MIRIȚESCU (cor și dansuri) de la Colegiul Național „Johannes Honterus” !
Ne-au onorat cu prezența Domnul Radu CHIVĂREAN, Directorul C.N. „J. Honterus”, Domnul Ion CIOLACU, Consul Onorific al Franței la Brașov, parteneri ai Alianței Franceze Brașov.